Din dispozițiile art. 258 alin. 2-3 C. civ. rezultă că familia are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului, acesta din urmă fiind obligat să sprijine, prin măsuri economice și sociale, încheierea căsătoriei, precum și dezvoltarea și consolidarea familiei.
Locuința familială beneficiază în sistemul Codului civil român de un regim juridic de protecție similar cu cel pe care îl organizează alte state din UE.
Odată notată în cartea funciară ca atare, locuința familială nu mai este în circuitul juridic obișnuit și nici nu mai poate fi vândută sau valorificată silit în formele clasice, normale ale executării silite.
Astfel, conform art. 321 C. civ.,,locuința familiei este locuința comună a soților sau, în lipsă, locuința soțului la care se află copiii. Oricare dintre soți poate cere notarea în cartea funciară a unui imobil ca locuință a familiei, chiar dacă nu este proprietarul imobilului.”
Pentru a putea obține ocrotire din partea statului, familia trebuie să își noteze în cartea funciară locuința. După notare, caracterul de locuință de familie al imobilului este opozabil tuturor, inclusiv creditorului urmăritor, colectorului de creanțe sau adjudecatarului imobilului (cel care cumpără la licitație imobilul – locuința de familie, urmând să evacueze din casă familia executată silit).
Conform art. 322 alin. 1 C. civ., fără consimțământul expres al celuilalt soț, niciunul dintre soți, chiar dacă este proprietar exclusiv al imobilului, nu poate dispune de drepturile asupra locuinței și nici nu poate încheia acte prin care ar fi afectată folosința acesteia.
Așadar, o ipotecă sau alte drepturi de preferință ori sarcini asupra locuinței familiei (de exemplu, o închiriere pe termen lung) sunt lovite de nulitate dacă nu există consimțământul prealabil al celuilalt soț la încheierea acestor acte.
Nulitatea are în vedere inclusiv ipotecile constituite în favoarea băncilor. Ea poate fi invocată direct, pe cale de acțiune principală (acțiune în constatarea nulității) sau pe cale de excepție ori printr-o contestație la executare.
Asa cum rezultă din art. 322 alin. 2 C. civ., și actele de dispoziție cu privire la bunurile care mobilează sau decorează locuința familială, precum și deplasarea acestora în alt loc trebuie făcute tot cu consimțământul expres al celuilalt soț. În acest caz, nu există un mandat tacit reciproc între soți. Spre deosebire de actele de dispoziție asupra locuinței în sine, care sunt atacabile cu acțiune în nulitate absolută, actele de dispoziție sau de deplasare a acestor bunuri mobile importante pentru locuința familială sunt, conform art. 322 alin. 4, atacabile cu acțiuni în anulare, care pot fi introduse în termen de un an de la luarea la cunoștință asupra acestor acte, dar nu mai târziu de un an de la încetarea regimului matrimonial.
Foarte importantă pentru aplicabilitatea în timp a acestei dispoziții din Codul civil este dispoziția art. 30 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil care dispune că art. 322 C. civ. se aplică și în cazul căsătoriilor în ființă la data intrării în vigoare a Codului civil, dacă actele de dispoziție asupra locuinței familiei s-au încheiat după data intrării în vigoare a Codului civil. Dacă, spre exemplu, s-au constituit, după data de 1 octombrie 2011, ipoteci asupra locuinței familiei, ori dacă s-au făcut acte de dispoziție asupra acestei locuințe după aceeași dată (spre exemplu, la presiunea băncii sau a colectorului de creanțe, locuința de familie a fost vândută pentru a se acoperi o parte din creanță), iar unul dintre soți nu și-a dat consimțământul expres la aceasta, atunci actul de dispoziție poate fi atacat cu acțiune în nulitate, fără a se putea invoca neretroactivitatea legii.
Dacă statul nu își îndeplinește obligația de ocrotire a familiei și, implicit, a locuinței familiale sau nu pune în practică măsuri eficiente de ocrotire, ce poate face debitorul sau familia sa?
Se poate opune la încuviințarea executării, poate formula contestație la executare, se poate opune (pe cale judiciară) la evacuarea din locuința familială, poate cere despăgubiri statului pentru omisiunea de aplicare a dreptului european în privința clauzelor abuzive etc.
Asadar, în ceea ce privește notarea în cartea funciară a imobilului cu titlu de locuintă a familiei, aceasta conferă un regim special de protecție împotriva executărilor silite demarate de către diverși creditori. După notare, destinația de locuință familială a imobilului va fi opozabilă tuturor, devenind obiect al unor norme de protecție, dreptul la viată privată, la locuința familială și demnitate umană fiind drepturi ale omului care primează față de dreptul de proprietate deținut de către creditori asupra debitorilor, fiind necesară respectarea unui principiu al proporționalității între răspunderea pentru datorii și dreptul la locuință familială.
Avocat Laura Mihu
