Aleksandr Sergheevici Pușkin nr. 8, sector 1, București, C.P. 011996
(+4) 0745 007 311

Despre ridicarea permisului de conducere după formularea unei plangeri

Certificatul de grefă nu mai este necesar pentru ridicarea permisului de conducere după formularea unei plangeri

 

Situația evoluției de la nivel național și internațional privind răspândirea pandemiei coronavirusului SARS-COV-2 a condus în mod natural la instituirea unor măsuri menite să prevină răspândirea și să contribuie la protejarea tuturor cetățenilor. Măsuri precum digitalizarea unor operațiuni care în trecut necesitau prezența fizică a persoanelor sau suspendarea curgerii unor temene în care să fie depuse documente reprezintă doar o parte ce a contribuit la eliminarea prezenței fizice a cetățenilor în față autorițărilor competente.

Astfel de măsuri au fost primite cu laude de către persoanele cărora le sunt destinate și a căror activitate urma să fie pusă la adăpost. O măsură recent adoptată a fost cea instituită prin O.U.G. 83/2020 publicată în Monitorul Oficial de la finalul lunii mai.

Concret, prin intermediul ordonanței de urgență a fost modificat aticolul 118 alin. (3) din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, după cum urmează:

(3)Dovada înregistrării plângerii contravenţionale se realizează printr-un document emis de către instanţa de judecată sau printr-un extras din portalul instanţelor de judecată www.portal.just.ro şi se depune sau se transmite prin orice mijloace de comunicare la distanţă ce asigură transmiterea textului şi confirmarea primirii acestuia, de către contravenient sau de către reprezentantul convenţional al acestuia, la unitatea de poliţie din care face parte agentul constatator, care efectuează menţiunile corespunzătoare în evidenţe. Permisul de conducere reţinut se restituie personal titularului sau reprezentantului convenţional al acestuia. În situaţia transmiterii dovezii înregistrării plângerii contravenţionale prin mijloace de comunicare la distanţă, la cererea scrisă a titularului sau a reprezentantului convenţional al acestuia, unitatea de poliţie din care face parte agentul constatator poate restitui permisul de conducere reţinut la adresa de corespondenţă indicată în cuprinsul cererii.

Din punct de vedere practic, înainte de intervenirea acestei modificări, persoanele care formulau plângere împotriva procesului-verbal de constatare a unei contravenții erau nevoite să obțină un certificat de grefă prin depunerea unei cereri la instanța competentă să soluționeze litigiul. Obținerea certificatului de grefă era posibilă doar ulterior înregistrării dosarului la instanță atunci când detaliile privind obiectul dosarului existau în sistemul intern.

Modificarea intervenită prin intermediul O.U.G. 83/2020 nu doar că a eliminat necesitatea prezenței fizice a persoanelor la instanța, dar, totodată, a și accelerat procedura de obținere a permisului de conducere, acum fiind necesar un simplu extras din portalul instanţelor de judecată, www.portal.just.ro (print screen cu dosarul înregistrat, obiectul și părțile acestuia), pentru a face dovada existenței plângerii.

Nu în ultimul rând, o altă modificare importantă a fost aceea legată de posibilitatea predării permisului de conducere prin intermediul serviciilor de curierat sau poștă pe durata stării de alerta, conform prevederilor art. II din O.U.G. 83/2020: “Prin derogare de la prevederile art. 103 alin. (6) şi alin. (8) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe durata stării de alertă declarate în condiţiile legii, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, predarea permisului de conducere se poate face de către titularul acestuia şi prin poştă şi servicii de curierat, cu aviz de primire, către unitatea de poliţie pe raza căreia domiciliază, are reşedinţa sau, după caz, locuieşte, în situaţia persoanelor aflate la studii în România, în termen de 5 zile de la comunicarea ordinului.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Conținut protejat!!