Dreptul de rezidenţă permanentă al cetățenilor Uniunii Europene

Rezidenţa continuă presupune exercitarea dreptului de rezidenţă, în condiţiile legii, în ultimii 5 ani anteriori soluţionării cererii de rezidenţă permanentă. Dovada continuităţii rezidenţei cade în sarcina solicitantului şi poate fi făcută prin orice mijloc de probă.

Astfel, cetăţenii Uniunii Europene care au o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani beneficiază de dreptul de rezidenţă permanentă. De același drept beneficiază și persoanele care nu au cetăţenia Uniunii Europene şi care au o rezidenţă continuă pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani, în calitate de membri de familie ai unui cetăţean al Uniunii Europene rezident sau rezident permanent.

Așadar, rezidenţa legală presupune exercitarea dreptului de rezidenţă pe teritoriul României, în condiţiile legii, fără a fi întreruptă de o măsură de limitare sau restrângere a dreptului de rezidenţă ori de o măsură de îndepărtare de pe teritoriul României.

La stabilirea continuităţii perioadei de rezidenţă nu sunt considerate întreruperi:

• absenţele temporare de pe teritoriul României care nu depăşesc 6 luni în decurs de un an;
• absenţa de pe teritoriul României pentru satisfacerea serviciului militar obligatoriu;
• absenţa de pe teritoriul României pentru motive întemeiate, precum starea de graviditate şi de naştere, boală gravă, participarea la programe de învăţământ sau pregătire profesională ori mutarea în interes de serviciu într-un alt stat membru sau o ţară terţă, pentru o perioadă de maximum 12 luni consecutive;
• perioada în care a fost executată o pedeapsă privativă de libertate pe teritoriul României, mai mică de 6 luni.

Cu toate acestea, dreptul de rezidenţă permanentă se pierde în cazul unei absenţe de pe teritoriul României pentru o perioadă mai mare de 2 ani consecutivi.

Totuși, prin excepţie, rezidenţii beneficiază de rezidenţă permanentă, anterior împlinirii perioadei continue de 5 ani de şedere, atunci când:

• au statutul de lucrător dacă, în momentul încetării activităţii, au împlinit vârsta prevăzută de legislaţia naţională în vederea pensionării pentru limită de vârstă sau, în cazul în care contractul de muncă încetează cu drept de pensionare anticipată în condiţiile legii, dacă au fost angajaţi în România cel puţin în ultimele 12 luni şi au avut o şedere continuă mai mare de 3 ani pe teritoriul României. Pentru rezidenţii care desfăşoară profesii liberale, condiţia referitoare la vârsta de pensionare se consideră îndeplinită în momentul împlinirii vârstei de 60 de ani.
• au statutul de lucrător şi o şedere continuă pe teritoriul României pentru o perioadă mai mare de 2 ani şi încetează munca din cauza pierderii totale sau a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă. Dacă această incapacitate este rezultatul unui accident de muncă sau al unei boli profesionale, condiţia referitoare la durata şederii nu se aplică;
• după o perioadă de 3 ani de rezidenţă, îşi desfăşoară activitatea într-un alt stat membru, menţinându-şi, în acelaşi timp, reşedinţa pe teritoriul României, unde se întorc, regulat, în fiecare zi sau cel puţin o dată pe săptămână. La acordarea drepturilor prevăzute anterior, perioadele de angajare petrecute în statul membru în care persoana în cauză lucrează vor fi considerate ca fiind petrecute pe teritoriul României.

Perioadele de şomaj, de concediu medical sau de încetare a activităţii datorate îmbolnăvirii ori unui accident, precum şi orice alte perioade de încetare a activităţii pentru motive neimputabile persoanei în cauză se iau în calcul la stabilirea continuităţii acestor perioade.

Totodată condiţiile referitoare la durata rezidenţei şi angajării, şi condiţia referitoare la durata rezidenţei, stabilită nu se vor aplica dacă persoana care este angajată sau desfăşoară activităţi economice în mod independent este căsătorită cu un cetăţean român.

În cazul în care cetăţeanul Uniunii Europene dobândeşte dreptul de rezidenţă permanentă, membrii de familie ai acestuia, indiferent de cetăţenie, au drept de rezidenţă permanentă numai dacă gospodăresc împreună cu acesta pe teritoriul României.

În cazul în care cetăţeanul Uniunii Europene care avea statutul de lucrător decedează în perioada de activitate, dar anterior dobândirii dreptului de rezidenţă permanentă, membrii de familie care au gospodărit împreună cu acesta pe teritoriul României pot dobândi dreptul de rezidenţă permanentă, dacă se află în una dintre următoarele situaţii:

• la data decesului cetăţeanul Uniunii Europene avea o rezidenţă continuă de cel puţin 2 ani pe teritoriul României;
• decesul a survenit în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale.

Totodată, pot beneficia de dreptul de rezidenţă permanentă fără îndeplinirea condiţiilor menționate mai sus, dacă nu reprezintă o ameninţare reală şi actuală la adresa ordinii publice, securităţii naţionale sau sănătăţii publice:

• cetăţenii Uniunii Europene care sunt de origine română sau născuţi în România;
• cetăţenii Uniunii Europene a căror rezidenţă pe teritoriul României este necesară pentru realizarea unui obiectiv aflat în competenţa Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului sau unei autorităţi publice centrale de specialitate;
• membrii de familie care însoţesc sau se alătură ulterior unui cetăţean al Uniunii Europene care face parte din una dintre categoriile prevăzute la lit. a) şi b).

Cetăţenilor Uniunii Europene a căror rezidenţă pe teritoriul României este necesară pentru realizarea unui obiectiv aflat în competenţa Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului sau a unei autorităţi publice centrale de specialitate li se acordă dreptul de rezidenţă permanentă numai ca urmare a unei solicitări exprese a oricăreia dintre respectivele autorităţi sau instituţii, adresată Inspectoratului General pentru Imigrări.

De asemenea, mai poate beneficia de dreptul de rezidenţă permanentă fără îndeplinirea condiţiilor și următoarele categorii de persoane:

• minorul ai cărui părinţi sunt titulari ai unui drept de rezidenţă permanentă, la cererea ambilor părinţi;
• minorul încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă unuia dintre părinţi, la cererea părintelui căruia i-a fost încredinţat, dacă acesta este titular al unui drept de rezidenţă permanentă;
• minorul faţă de care unul dintre părinţi exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă pentru procesele începute după data de 15 februarie 2013, la cererea părintelui care exercită singur autoritatea părintească, dacă acesta este titular al unui drept de rezidenţă permanentă;
• minorul al cărui reprezentant legai este titular al unui drept de rezidenţă permanentă, la cererea reprezentantului legal;
• minorul faţă de care părinţii exercită împreună autoritatea părintească, dar numai unul dintre ei este titular al unui drept de rezidenţă permanentă, la solicitarea părintelui titular al dreptului de rezidenţă permanentă însoţită de consimţământul celuilalt părinte, dat în faţa reprezentantului Inspectoratului General pentru Imigrări, cu ocazia depunerii cererii sau, după caz, în formă autentică.

In cadrul excepțiilor de la îndeplinirea condițiilor se afla și cazul cetăţenilor Uniunii Europene care fac dovada că au efectuat investiţii de minimum 1.000.000 de euro sau au creat peste 100 de locuri de muncă cu normă întreagă cărora li se poate acorda dreptul de rezidenţă permanentă.

Avocat Cristian Badea