În circuitul comercial se întalnesc suficiente cazuri în care contractul încheiat între părți presupune executarea unei obligații de a face care are ca obiect o prestație din partea debitorului și constă fie în executarea unei lucrări, prestarea unor servicii, predarea unui bun sau soluționarea unei cereri, în cazul unei autorități publice.
În cazul neexecutării unei obligații de a face, legiuitorul a pus la dispoziția creditorului posibilitatea de a executa el însuși obligația sau prin intermediul unui terț, costurile urmând a fi suportate de către debitor.
Însă, exista obligații de a face ce nu pot fi aduse la îndeplinire decât de persoana debitorului, obligații cunoscute sub denumirea „intuitu personae” care nu pot fi executate silit decât indirect, prin apelarea la un mijloc de constrâgere patrimonială asupra debitorului pâna la momentul la care acesta își va executa obligația.
În acest caz, creditorul care deține un titlu executoriu din care izvorăște o obligație de a face ce nu a fost executată de către debitor și nici nu poate fi executată de altă persoană poate solicita executarea silită a acesteia.
Ulterior încuviințării executării silite, executorul judecătoresc va transmite debitorului încheierea de încuviințare și îi va pune în vedere acestuia să execute obligația în termen de 10 zile de la comunicare.
Dacă debitorul nu își execută obligația nici în acest termen acordat de către executorul judecătoresc, creditorul are posibilitatea de a solicita instanței de executare obligarea debitorului la plata unor penalități a căror valoare este stabilită de către instanța în limitele legale prevăzute de art. 906 C.proc.civ.
Astfel, debitorul va fi obligat să plăteasca creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei pe zi de întârziere dacă obligația nu este evaluabilă în bani, și între 0,1% și 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat la valoarea obligației, dacă aceasta este evaluabilă în bani.
Penalitățile vor fi calculate zilnic, iar la implinirea unui termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităților creditorul poate solicita instanței de executare să fixeze suma definitivă ce i se datorează, urmând ca debitorul să fie constrâns să o achite prin modalitățile de executare silită prevăzute de lege.
Ulterior, creditorul poate solicita fixarea penalităților după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu își execută obligația, până la stingerea ei.
Remediul pus la dispoziția creditorului reprezintă astfel o executare prin echivalent și poate fi considerat atât un mijloc de constrângere a debitorului la executarea obligației, cât și un mijloc cu caracter reparator, întrucât acesta acoperă prejudiciul cauzat creditorului de întârzierea nejustificată a executării obligației de a face prin plata penalităților stabilite de către instanța de judecată.
Avocat Daniel Pavelescu