Dispozițiile Codului muncii prevăd existența dreptului la preaviz al salariatului in cazul concedierilor ce constă în perioada de timp pe care angajatorul trebuie să o acorde salariaților anterior încetării efective a contractului de muncă. Termenul de preaviz nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare, fiind conceput drept un sprijin pentru părțile implicate, de a beneficia de suficient timp pentru a se pregăti pentru schimbarea în cauză. Însă, în contractele individuale sau colective de muncă se pot insera inclusiv termene mai lungi de preaviz.
Ca urmare a faptului că instanțele nu au avut de-a lungul timpului viziuni unitare asupra modului de calcul a termenului de preaviz, recent, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a tranșat aceasta problematică printr-un recurs în interesul legii.
Instanța supremă a clarificat faptul că termenul de preaviz la concediere începe să curgă din ziua următoare comunicării notificării de preaviz și se împlinește în ultima zi a termenului, dispozițiile din Codul civil și Codul de procedură civilă referitoare la calculul termenelor nefiind aplicabile. Așadar, momentul comunicării notificării de preaviz este cel prezintă relevanță în raport cu calculul termenului, iar nu, spre exemplu, momentul finalizării unei eventuale cercetări disciplinare finalizate cu soluția concedierii.
În plus, este important de menționat aceea că nerespectarea termenului de preaviz în cazul concedierii unui angajat poate atrage de la sine desființarea integrală, prin intermediul instanței judecătorești, a deciziei de concediere.
Mai mult decât atât, ÎCCJ a conchis în urmă cu câțiva ani aspectul că nu poate fi compensată perioada de preaviz de care salariatul beneficiază cu altceva. Astfel, pe lângă că este obligatorie oferirea efectivă a termenului de preaviz, durata acestuia trebuie în mod expres inclusă în conținutul deciziei de conecdiere, angajatorul având, în instanță, sarcina probei acordării efective a preavizului. De altfel, Codul muncii prevede explicit aceea că decizia de concedire trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, motivele care au determinat concedierea, durata preavizului, termenul de contestație și instanța competentă.
Nu în ultimul rând, nu pot fi discriminați, sub aspectul unei potențiale concedieri, angajații care prestează activitatea sub contract individual de muncă pe durata determinată față de cei permanenți. Pe cale de consecință, dreptul la preaviz este recunoscut inclusiv în privința contractelor încheiate pe perioadă determinată, întrucât legea nu face vreo distincție în acest sens.
Pe durata termenului de preaviz, contractul individual de muncă continuă să își producă efectele, salariatul fiind obligat să își îndeplinească atribuțiile, iar angajatorul să îi plăteasca salariul corespunzător.
Pentru mai multe informații sau orice întrebări suplimentare, vă rugăm să nu ezitați să ne contactați:
➡ Telefon: (+4) 031 426 0745
📧 Email: office@grecupartners.ro
Suntem aici pentru a vă ajuta și pentru a oferi suportul nostru legal la toate situațiile dumneavoastră.
Așteptăm cu nerăbdare să discutăm cu dumneavoastră.
Avocat Ana Maria Nistor
