Imposibilitatea reprezentării renunțătorului

De ce s-a ales ca în sistemul român de drept să nu poată fi reprezentat renunțătorul la moștenire?

Reprezentarea este un procedeu juridic reglementat de Codul civil, prin intermediul căruia, în virtutea legii, se culege o moștenire legală. O cercetare completă a instituției reprezentării ar implica analiza domeniului de aplicare, a condițiilor reprezentării, a modului cum operează și a efectelor acesteia. Din acest motiv, nu se va intra într-o descrierere amănunțită a instituției, ci vor fi punctate doar caracteristicile principale, în vederea formării unei imagini de ansamblu asupra subiectului acestui articol.

După cum urmează să se arate, imposibilitatea reprezentării renunțătorului este o limitare asupra acestei instituții, prezentă în sistemul nostru de drept, o limitare care  nu respectă nici forma originală a instituției și nici scopul acesteia, acela de a asigura egalitatea între tulpini. Decizia legiuitorului de a nu permite reprezentarea renunțătorului la moștenire a făcut obiectul unor dezbateri și al unui vot până a se hotărî adoptarea acestei forme finale, regăsită în Codul civil. În aceste condiții, întrebarea care se pune este de ce legiuitorul a ales interzicerea reprezentării persoanei care a renunțat la moștenire?

Pentru a putea înțelege mai bine consecințele imposibilității reprezentării renunțătorului, trebuie să înțelegem ce este reprezentarea de fapt. Definiția acestei instituții se regăsește în cuprinsul dispoziţiilor art. 965 din Codul civil, potrivit cărora “un moștenitor legal de un grad mai îndepărtat, numit reprezentant, urcă, în virtutea legii, în drepturile ascendentului său, numit reprezentat, pentru a culege partea din moștenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn față de defunct sau decedat la data deschiderii moștenirii.

Definiția reprezentării poate fi lămurită și într-un mod mai puțin teoretic dacă ne imaginăm următoarele situații: există persoana decedată X, fiul acesteia F și nepotul acesteia N. În cazul în care la decesul lui X, F era predecedat, N nu va culege moștenirea în nume propriu, ci prin reprezentarea lui X. De ce este favorabilă instituția reprezentării pentru F? Deoarece, în cazul în care X mai are și alți fii, N, nepotul (adică având un grad mai îndepărtat), ar fi fost înlăturat de la moștenire de ceilalți fii ai lui X. Dar cu ajutorul instituției reprezentării, N primește ce ar fi primit F dacă era în viață la decesul lui X. Astfel, putem observa cum reprezentarea asigură egalitatea între tulpini. Reprezentarea operează și în cazul în care F era nedemn față de X, considerându-se că nu este drept ca o persoană –N în situația noastră- să fie afectată negativ de o greșeală a ascendentului său de care aceasta nu se face vinovată.

Pe de altă parte, în cazul în care F ar fi renunțat la moștenirea lui X, nu mai poate fi aplicat același raționament. În acest caz, N nu mai poate să îl reprezinte pe F și să culeagă ceea ce ar fi cules acesta dacă nu ar fi renunțat la moștenirea lui X, motiv pentru care N va fi înlăturat de la moștenire în cazul în care F mai are alți frați. Putem astfel observa cum în acest caz nu mai este asigurată egalitatea tulpinilor.

Față de vechiul Cod civil, prin faptul că s-a introdus posibilitatea reprezentării nedemnului, instituția reprezentării prezintă un progres și se apropie mai mult de scopul acesteia, acela de a asigura egalitatea între tulpini, lucru neacceptat în vechea reglementare.

La conceperea Noului cod civil s-a urmărit modelul Codului civil francez, dorindu-se crearea unui cod modern, cu instituții îmbunătățite care să satisfacă cerințele actuale. Cu toate acestea, legiuitorul a ales reglementarea reprezentării succesorale într-o modalitate care nu este completă și nici modernă, prin raportare la scopul acestei instituții. Deși inițial s-a avut în vedere posibilitatea reprezentării renunțătorului, această dorință nu s-a materializat. În anul 2003, a fost propus de unul dintre importanții profesori de drept, Dr. Mircea Dan Bob, următorul text pentru a fi introdus în proiectul de Cod civil: “Partea succesibilului care nu vine la moștenire datorită predecesului, comorienței, renunțării sau nedemnității va fi culeasă, prin efectul reprezentării, de către descendenții săi”.[1] Acest text de lege prevedea expres posibilitatea reprezentării renunțătorului, apropiindu-se extrem de mult de concepția originală, cea romană, regăsită și în alte sisteme de drept și care asigură egalitatea între tulpini indiferent de situație. Noutatea introdusă cu privire la persoanele care pot fi reprezentate a fost doar asupra reprezentării nedemnului. Astfel, în privința acestei soluții a existat unanimitate de voturi în cadrul Comisiei constituite la nivelul Ministerului Justiției, care se ocupa cu verificarea și aprobarea Proiectului Codului civil adoptat de Senat în anul 2004. Cât despre reprezentarea renunțătorului, comisia nu a admis această posibilitate.[2]

Decizia de a nu se permite reprezentarea renunțătorului are totuși o explicație. Aceasta a fost luată prin raportare la contextul social din România și la nevoile societății noastre. Astfel, s-a considerat că împrumutarea reglementării franceze nu s-ar încadra contextului social român actual, și anume o societate fost-comunistă, cu o putere economică mult mai slabă decât cea franceză și cu o încredere în instituțiile juridice cladită lent.[3]

Au fost luate în considerare și cazurile ivite în practica judiciară care arătau concret în ce condiții în societatea românească o persoană renunță la moștenire și care sunt motivele și urmările unei astfel de renunțări sau, mai important, ce efect ar fi avut asupra relațiilor de familie permiterea reprezentării renunțătorului.[4]

Un exemplu de caz care ar afecta în mod vădit relațiile de familie, dacă s-ar accepta reprezentarea renunțătorului, ar fi atunci când cel care renunță la moștenire dorește să ofere un ajutor celorlalte rude ale sale, de obicei fraților, și decide să renunțe la succesiunea părintelui său. Dacă nu ar fi fost interzisă reprezentarea renunțătorului, fiul persoanei care a renunțat ar putea să creeze o mare tensiune în familia respectivă prin încălcarea cuvântului părintelui său. De multe ori, în mediul rural, apar situații în care un părinte este ajutat de către fiul care rămâne lângă acesta mai mult decât de cei care au plecat, iar atunci  părintele decide ca averea să rămână fiului care    i-a fost alături. Dar cum accesul la notariate, precum și educația juridică sunt limitate, în sensul în care nu sunt cunoscute modalitățile alternative prin care se poate dispune de avere, legiuitorul a considerat că interzicerea reprezentării unei persoane care a decis să renunțe la o moștenire la care avea dreptul, este cea mai potrivită variantă pentru societatea românească. De multe ori, dorința părintelui de a-și lăsa averea unui anumit fiu, va rămâne doar o vorbă pe care frații o vor duce la îndeplinire din respectul datorat părintelui, fără a fi constrânși de lege în acest sens. Din nou, s-a considerat că nu ar fi moral ca unui nepot să i se ofere posibilitatea de a nesocoti o dorință a unui ascendent de-ai săi.

 Alte situații în care o persoană ar putea renunța la moștenire sunt atunci când există sarcini și datorii ale moștenirii și succesibilul nu dorește să le suporte, situație în care succesibilul are relații atât de deteriorate cu de cuius, încât nu dorește să moștenească nimic de la acesta sau situația în care se dorește fraudarea creditorilor.[5]

            Acestea sunt doar câteva din cazurile existente în viața reală care arată de ce legiuitorul a considerat că reprezentarea renunțătorului nu ar fi benefică.

Cu toate acestea, pentru astfel de situații în care se dorește a se dispune de avere într-un anumit mod, există instituții alternative, astfel încât să fi fost necesară interzicerea reprezentării renunțătorului: spre exemplu, partajul de ascendent[6], donația[7] sau testamentul[8].[9] Dar având în vedere stadiul de evoluție în care se află societatea noastră și toate celelalte considerente, în practică sunt evitate partajele de ascendent și celelalte instituții, fie din lipsă de resurse financiare, fie pentru că în mediul rural este dificil de realizat, prin lipsa notarilor, ori din cauza lipsei de cultură juridică a majorității populației.

Reglementarea instituției în celelalte sisteme de drept romano-germane diferă, însă predominantă este varianta în care reprezentarea renunțătorului este acceptată, precum în Codul civil  italian și în Codul civil francez.

În Codul civil italian, reprezentarea se regăsește reglementată în cadrul cărții a doua a codului, intitulată sugestiv Libro Secondo – Delle successioni ( Cartea a doua – Despre succesiuni). O importantă deosebire cu privire la reprezentare vizează posibilitatea admisă de Codul civil italian a reprezentantului de a veni la moștenire și în cazul succesiunii testamentare.[10] Așadar, se prevede că, în cazul succesiunii testamentare, dacă legatarul nu poate sau nu vrea să accepte legatul, vor putea accepta legatul descendenții acestuia, prin reprezentare, cu excepția cazului în care este vorba de un drept de uzufruct sau a unui alt drept personal.

Admiterea reprezentării renunțătorului este prevăzută în cadrul articolului 467 din Codul civil italian, care prevede faptul că descendenții legitimi sau naturali pot accepta succesiunea în toate cazurile în care ascendenții lor nu pot, sau nu vor să accepte moștenirea legală sau legatul. De asemenea, articolul 468 prevede în mod expres că descendenții pot moșteni prin reprezentarea ascendenților în cazul în care aceștia au renunțat la moștenire.

În Codul civil francez, de asemenea, instituția este reglementată în forma sa completă. Astfel, articoul 754 din cod prevede că cel reprezentat poate să fie predecedat, nedemn sau  renunțător.  În ceea ce privește reprezentarea succesorală, Codul civil francez cuprinde o definiție concisă care numește această instituție de drept o ”ficțiune juridică”[11] și o prezintă ca fiind împrejurarea în care reprezentantul preia drepturile reprezentatului. Spre deosebire de această definiție sumară, Codul civil român explică atât înțelesul termenului de reprezentat, cât și acela de reprezentant și prezintă cele două cazuri în care poate avea loc reprezentarea.

Codul civil al provinciei Quebec se aseamănă cu Codul civil român prin faptul că nu este admisă reprezentarea renunțătorului, în articolul 664 prevăzându-se expres acest lucru. Astfel, se poate observa că și alte sisteme de drept au considerat că această variantă este mai potrivită.

            Concluzionând, se poate observa cum imposibilitatea reprezentării renunțătorului oferă atât avantaje, cât și dezavantaje. Iar important în această situație este că, deși reglementarea nesocotește într-o anumită măsură rațiunea tehnicii reprezentării, aceea de a asigura egalitate între tulpini în mod obligatoriu, ea este adaptată la nevoile societății românești actuale. Cât pentru viitor, atunci când societatea va fi pregătită, poate fi avută în vedere și posibilitatea modificării acestei reglementări.

[1] M.D. Bob, Probleme de moșteniri în vechiul și în noul Cod civil, Ed. Universul Juridic, București 2012 p. 59.

[2] Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral, ed. Universul Juridic, București, 2013, Vol I,  p. 154.

[3] M.D. Bob, op. cit., p. 62.

[4] Fr. Deak, R. Popescu, op. cit., Vol I, p. 155.

[5] Fr. Deak, R. Popescu, op. cit., Vol I, p. 155.

[6] Articolul 1160 Cod civil

[7] Articolul 1011 Cod civil

[8] Articolul 1034 Cod civil

[9] M.D. Bob, op. cit., p. 62.

[10] Articolul 467 din Codul Civil al Republicii Italiene.

[11] Articolul 751 din Codul civil francez.

2 Comments

  1. Sauciuc-Reply
    November 26, 2018 at 7:09 pm

    Buna ziua.Daca renunta toti copiii la mostenire ,sunt chemati nepotii sau clasa a 2 de mostenitori?

    • Grecu si Asociații-Reply
      November 28, 2018 at 11:38 am

      Buna ziua,

      In cazul in care toti copiii defunctului (clasa 1 de mostenitori) decid sa renunte la mostenire, vor beneficia de mostenire parintii si fratii/surorile defunctului (clasa a 2-a de mostenitori), in concurs cu sotul supravietuitor, daca exista. Nepotii (copiii renuntatorilor) nu pot beneficia de un drept cuvenit parintelui, la care acesta a renuntat de bunavoie.

      O zi frumoasa!
      Grecu si Asociatii

Leave A Comment