Inadmisibilitatea recursului împotriva încheierii de respingere a admisibilității în principiu a cererii de chemare în garanție

Prezentul articol își propune să explice corecta exercitare a căilor de atac împotriva încheierilor pronunțate de instanță în cursul procedurii de admitere în principiu a cererilor de intervenție forțată, cu precădere asupra cererii de chemare în garanție.

Vom începe discuția pornind de la dispozițiile art. 61 NCPC și următoarele care reglementează intervenția în proces a altor persoane ce justifică un interes, altele decât părțile originare, analizând totodată comparația dintre cererea de intervenție principală voluntară și cererea de chemare în garanție a altei persoane.

Pornind de la dispozițiile art. 61 NCPC: „Intervenția este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta” care prezintă definita oferită de la legiutor, trebuie prezentate celelalte condiții specifice pentru admisibilitatea unei astfel de cereri :

1. Afirmarea unui drept ce urmează a fi valorificat,

2. Forma cererii de intervenție principală, care trebuie să fie aceeași cu cea a unei cereri de chemare în judecată de drept comun,

3. Termenul până la care poate fi introdusă,

4. Parcurgerea etapei admisibilității în principiu.

În vederea tratării acestui subiect ne vom referi exclusiv la ultimele două condiții. Dispozițiile Codului de procedură civilă prevăd în art. 62 alin. (2) termenul limită până la care se poate introduce cererea de intervenție principală: „Cererea principală poate fi făcută numai în fața primei instanțe, înainte de închiderea dezbaterilor în fond” , iar în alineatul imediat următor este prevăzută posibilitatea părților de a deroga de la regulă, prin acordul expres al acestora, de a introduce cererea și în fața instanței de apel, desigur până la închiderea dezbaterilor în fond.

După introducerea cererii, instanța va comunica părților cererea de intervenție împreună cu copii de pe înscrisurile care o însoțesc, iar după ascultarea intervenientului și a părților, instanța se va pronunța asupra admisibilității în principiu a intervenției, printr-o încheiere.

Cu ocazia încuviințării în principiu, se discută doar asupra admisibilității intervenției principale din punctul de vedere al cerințelor de formă, al interesului şi al legăturilor de conexitate cu cererea principală. Dacă instanța consideră că cerințele au fost întrunite va pronunța o încheiere de admitere, care poate fi atacată numai odată cu fondul, iar în caz contrar, va pronunța o încheiere de respingere, ce poate fi atacată cu apel sau cu recurs, dacă încheierea de respingere a fost pronunțată în prima instanță, respectiv dacă încheierea a fost pronunțată în apel.

Problema care intervine în cazul cererilor de intervenție forțată, respectiv a cererii de chemare în garanție, care face și obiectul discuției, este că din punct de vedere temporal, cererea poate fi formulată până la terminarea cercetării judecătorești în fața primei instanțe, dacă este formulată de reclamant sau de intervenientul principal, respectiv până la depunerea întâmpinării. Dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cererea poate fi formulată cel târziu până la primul termen de judecată, în cazul în care este formulată de pârât, conform dispozițiilor art. 73 NCPC.

La fel ca și cererea de intervenție principală, cererea de chemare în garanție, care are natură juridică a unei cereri de intervenție forțată, este supusă admisibilității în principiu în acord cu art. 74, alin. (2), care se aplică în mod corespunzător. Aplicarea în mod corespunzător a art. 64  alin. (4) presupune imposibilitatea atacării cu recurs a încheierii de respingere a admiterii în principiu a cererii de chemare în garanție, întrucât legea nu prevede posibilitatea formulării acestei cereri în fața instanței de apel, așa cum legiutorul a permis părților în art. 62 alin. (3). Prin urmare, în cazul formulării unei cereri de chemare în garanție direct în apel, instanța nu va trebui să examineze admisibilitatea acesteia în principiu, aplicând regimul juridic prevăzut de art. 74 coroborat cu art. 73 și art. 64, ci va trebui să respingă ca inadmisibilă o astfel de cerere în temeiul prevederilor speciale stipulate de art. 478, text care interzice schimbarea în apel a cadrului procesual stabilit în prima instanță.

Lasă un comentariu