În contextul economic actual, în care plata datoriilor ajunse la scadență devine din ce în ce mai dificilă și societățile pot să întâmpine dificultăți la plata datoriilor exigibile, ar putea atrage o creștere a executărilor silite în situația în care nu sunt identificate soluții viabile de redresare economică.
Societățile ce se vor confrunta cu o scăderea generală a lichidităților apelează de cele mai multe ori la procedura insolvenței, ceea ce ar putea fi și în contextul actual o soluție pentru depășirea acestei situații de impreviziune a mediului economic determinată de evoluția Covid-19.
Insolvența este definită ca fiind acea stare a patrimoniului societății care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.
Pe de altă parte, obligația de declarare a stării de insolvență pe care o are administratorul unei societăți nu a făcut obiectul vreunei modificări prin măsurile dispuse în contextul instituirii stării de urgență pe teritoriul României, și deci nu trebuie ignorate consecințele nerespectării acestei obligații.
Potrivit dispozițiilor legale privind procedurile de prevenire a insolvenţei, atunci când fondurile unei societăți devin insuficiente pentru plata datoriilor la scadență, administratorului îi incumbă obligația ca într-un termen de 30 de zile să înregistreze pe rolul tribunalului în circumscripția căruia se află societatea în discuție, o cerere de deschidere a procedurii insolvenței. Astfel, în situația nerespectării acestei obligații administratorul unei societăți poate răspunde atât patrimonial cât și penal.
Observăm totuși că cererile de deschidere a procedurii insolvenței la solicitarea debitorului nu sunt incluse pe listele cu pricini urgente ce ar trebui judecate pe perioada stării de urgență, motiv pentru care considerăm ca ele nu vor fi soluționate în termenul legal de 10 zile.
Dar acest lucru nu presupune că în sarcina administratorului unei societăți nu mai subzistă obligațiile respective, respectiv de a înregistra efectiv cererea pe rolul instanțelor cu privire la starea de insolvență, chiar dacă nu este încă supus executării silite a cărei judecată nu este suspendată pe durata stării de urgență.
Ca atare, în momentul de față insolvența la cererea debitorului poate fi considerată o soluție în vederea evitării unei eventuale executări silite si pentru a evita riscul unei expuneri din partea administratorului unei societăți, dacă nu va gestiona corespunzător și cu prudență impactul negativ ce se preconizează în contextul Covid-19.
Insă, dacă o societate se va regăsi într-o situație similară, se recomandă fie identificarea unor măsuri legale de redresare economică(spre exemplu amânarea datoriilor, accesarea anumitor facilități acordate recent în sprijinul mediului de afaceri), fie atunci când aceste măsuri de redresare deja sunt tardive și nu mai pot fi implementate iar datoriile depășesc 40.000 lei, este indicat să se depună o cerere de deschidere a procedurii insolvenței la cererea debitorului împreună cu documentația necesară.
Astfel, în urma admiterii cererii și deschiderii procedurii de insolvență efectul cel mai important îl reprezintă suspendarea măsurilor de executare silită iar pe de altă parte administratorul societății evită o posibilă cerere de atragere a răspunderii acestuia pentru neidentificarea la timp a unor mecanisme de evitare a insolvenței.
Avocat Alexandra Florescu
