Aleksandr Sergheevici Pușkin nr. 8, sector 1, București, C.P. 011996
(+4) 0745 007 311

Proiect de lege privind dreptul consumatorilor de a obține înlocuirea produsului în primele 30 de zile

Conform unui Proiect de lege recent, consumatorii vor putea solicita înlocuirea produselor neconforme atunci când neconformitatea este constatată în termen de 30 de zile de la livrare.

În concret, proiectul de lege urmează a modifica prevederile Ordonanței de Urgență nr. 140/2021 privind unele asecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri, în sensul acordării consumatorilor a posibilității de a obține înlocuirea bunurilor prezentând neconformități constatate în primele 30 de zile de la data livrării.

Forma actuală a O.U.G nr. 140/2021 acordă consumatorilor doar dreptul de a alege între măsura corectivă a reparării și cea a înlocuirii. Cu toate acestea, în practică, măsura este decisă de comercianți în sensul reparării inițiale a bunurilor, uneori în dezavantajul consumatorilor. Conform prevederilor în vigoare, comerciantul este obligat fie să repare, fie sa înlocuiască bunul neconform în cel mult 15 zile.

Astfel, rațiunea modificării actualei reglementări este aceea de a oferi o protecție sporită consumatorilor în raporturile cu operatorii economici, fiind considerat faptul că bunurile prezentau, în aceste circumstanțe, deja un viciu la momentul achiziționării.

Menționăm faptul că, în vederea aplicării și producerii de efecte, proiectul de lege necesită a fi promulgat de către Președintele României.

Avocat Elena-Alexandra Chiorescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Conținut protejat!!