În prezent, normele legale privind publicitatea adresată minorilor sunt dispersate într-o serie de acte normative, acestea având ca fundament concepte generale de protejare a minorilor.
Principiile cu privire la publicitatea adresata minorilor se regasesc nu numai in reglementari nationale, comunitare sau internationale, ci si in recomandari ale organizatiilor internationale de cel mai inalt rang, insa nu putem omite nici initiativele operatorilor economici in vederea adapatarii marketing-ului adresat minorilor in vederea asigurarii dezvoltarii armonioase a acestora.
Din perspectiva normelor internationale cu privire la publicitatea adresata minorilor, responsabilitatea corporativa trebuie sa includa respectarea urmatoarelor principii:
- asigurarea ca marketing-ul si comunicatiile nu au un impact negativ asupra drepturilor minorilor;
- Respectarea standardelor de conduita in afaceri cu standardele utilizate de Adunarea Mondiala a Sanatatii referitoare la instrumentele de marketing si sanatate si respectarea acestor standarde de conduita in afaceri legate de marketing si sanatate in toate tarile;
- Angajamentul corporatiilor de a oferi sprijin include utilizarea de marketing care ridica gradul de constientizare si promoveaza drepturile copilului, stima de sine, stilul de viata sanatos si valori non-violente.
La nivel comunitar, protectia minorilor reprezinta de asemenea un principiu important in domeniile publicitatii si audiovizualului, Comisia adoptand in anul 2003 o comunicare privind viitorul politicii europene in domeniul audiovizualului, in cadrul careia se subliniaza faptul ca politica normativa in respectivul domeniu trebuie sa garanteze anumite interese publice, printre care diversitatea culturala, dreptul la informare, importanta pluralismului in mass-media, protectia minorilor si protectia consumatorilor, precum si cresterea nivelului de sensibilizare a opiniei publice si de educatie in domeniul mass- media, atat in prezent, cat si in viitor.
Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 10 martie 2010 privind coordonarea anumitor dispozitii stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative in cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale) stabileste o serie de principii in materia publicitatii prin mijloace mass-media audiovizuale, intre care remarcam pe urmatorul:
– comunicatiile comerciale audiovizuale nu afecteaza negativ minorii din punct de vedere fizic sau moral.
La nivel national, principala reglementare in ceea ce ii priveste pe minori este reprezentata de Legea nr. 72/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului care prevede faptul ca minorii nu pot fi constransi la o munca sau activitate domestica ori in afara familiei, inclusiv in domeniul publicitar.
Legea nr. 148/2000 privind publicitatea prevede de asemenea o serie de interdictii in ceea ce priveste publicitatea privind produsele si serviciile destinate minorilor. Astfel, se interzice publicitatea care:
- a) contine elemente ce dauneaza acestora din punct de vedere fizic, moral, intelectual sau psihic;
- b) incurajeaza in mod indirect copiii sa cumpere produse sau servicii, profitand de lipsa de experienta sau de credulitatea lor;
- c) afecteaza relatiile speciale care exista intre minori, pe de o parte, si parinti sau cadre didactice, pe de alta parte;
d)prezinta, in mod nejustificat, minori in situatii periculoase.
Este de mentionat si faptul ca, in calitate de garant al interesului public in domeniul comunicarii audiovizuale, Consiliul National al Audiovizualului are obligatia de a asigura, intre altele, „protectia minorilor”.
Norme care protejeaza minorii se regasesc si in Legea nr. 504/2002 privind audiovizualul, care indica in privinta comunicarilor comerciale ca acestea trebuie sa nu provoace nicio dauna morala, fizica sau mentala minorilor si, in special:
- a) sa nu instige in mod direct minorii sa cumpere un produs sau serviciu, prin exploatarea lipsei de experienta ori a credulitatii acestora;
- b) sa nu incurajeze in mod direct minorii sa isi convinga parintii sau pe alte persoane sa cumpere bunurile ori serviciile care fac obiectul publicitatii;
- c) sa nu exploateze increderea speciala pe care minorii o au in parinti, profesori sau alte persoane;
- d) sa nu prezinte in mod nejustificat minori in situatii periculoase.
In ceea ce priveste teleshopping-ul, acesta nu trebuie sa incite minorii sa solicite cumpararea sau inchirierea de bunuri sau servicii.
Legea nr. 504/2002 a audiovizualului dedica un intreg articol protectiei minorilor, punand accentul pe protejarea dezvoltarii fizice, mentale si morale a minorilor.
Astfel, „este interzisa difuzarea, in cadrul serviciilor de programe de televiziune si de radiodifuziune, de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizica, mentala sau morala a minorilor, in special programele care contin pornografie sau violenta nejustificata”.
In plus, „difuzarea in serviciile de televiziune si de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizica, mentala sau morala a minorilor se poate face numai daca, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces conditionat, se asigura faptul ca minorii din zona de transmisie, in situatii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective”.
Codul de reglementare a continutului audiovizual emis de Consiliul National al Audiovizualului stabileste la randul sau o serie de principii aplicabile in cazul participarii minorilor la un program audiovizual.
Astfel, „minorul are dreptul la protejarea imaginii si a vietii sale intime, private si familiale”. In plus, conditiile de participare a unui minor la un program audiovizual trebuie sa tina cont de „sensibilitatea si vulnerabilitatea specifica varstei, in general, si de personalitatea minorului, in particular”.
Avand in vedere importanta acordata protectiei minorilor, se dispune ca „dreptul minorului la respectarea vietii private si la propria imagine prevaleaza in fata necesitatii de informare, cu atat mai mult in cazul minorului aflat in situatii dificile”.
Participarea minorului in varsta de pana la 14 ani la programe audiovizuale, cu exceptia evenimentelor culturale si a competitiilor sportive este posibila numai cu acceptul acestuia, precum si cu consimtamantul scris al parintilor sau al reprezentantului legal.
De asemenea, se dispune ca „in productiile audiovizuale minorul nu poate fi folosit sau expus de catre parinti, rude, reprezentanti legali, avocati sau alte persoane responsabile de cresterea si ingrijirea lui, in scopul de a obtine pentru ei avantaje de orice fel sau de a influenta deciziile autoritatilor publice”.
De remarcat este si Codul Etic pentru publicitatea adresata copiilor referitoare la produse alimentare, emis de Consiliul Roman pentru Publicitate.
Prin acest Cod etic, membrii acestui organism se obliga sa respecte o serie de norme etice generale de publicitate adresata copiilor intre 3 si 12 ani.
Desi prevederile Codului etic pentru publicitatea adresata copiilor referitoare la produse alimentare emis de Consiliul Roman pentru Publicitate (RAC) nu au forta juridica a unor norme juridice si drept urmare aplicarea acestora nu este una obligatorie, un membru al acestui organism are obligatia de a respecta Statutul, Codul impreuna cu Anexele la acesta, precum si deciziile adoptate de catre organele acestuia.
La baza Codului Etic pentru publicitatea adresata copiilor sta initiativa la nivel comunitar intitulata „EU Pledge”, initiativa prin care companii precum Coca-Cola, Burger King, McDonalds, Nestle sau Danone si-au propus sa schimbe modul in care se realizeaza publicitatea destinata minorilor.
Astfel de initiative pur voluntare pot contribui la dezvoltarea unei publicitati adresate minorilor adecvate dezvoltarii armonioase a acestora.
Atat in vederea preintampinarii oricarei incalcari a normelor nationale, comunitare si internationale aplicabile, cat si in vederea respectarii principiilor generale de protectie a minorilor, recomandam operatorilor economici ca fiecare comunicare comerciala pe care doresc sa o prezinte in randul consumatorilor sa fie analizata cu deosebita atentie.