Pentru a putea vorbi depre răspunderea administratorului, este necesar să stabilim care sunt obligațiile pe care acesta și le asuma și în baza cărui temei de drept.
Legea societăților nu reglementează în mod expres definiția administratorului, însă art. 72 al prezentei legi face trimitere către dreptul comun, către dispozițiile privitoare la contractul de mandate.
Astfel, conform Codului Civil “mandatul este contractul prin care o parte, numita mandatar, se obliga să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte parti, numita mandant”.
Mandatul poate fi cu titlu gratuit ori cu titlu oneros, asemenea cum prestația administratorului poate fi remunerata sau nu.
Modalitățile prin care administratorul poate primi o remunerație în baza serviciilor oferite, sunt următoarele:
1). Prin contractul de mandat, care poate fi reprezentat chiar de actul constitutiv al societății cu răspundere limitata;
2). Prin încheierea unui contract de muncă;
Odată cu avantajele unei astfel de poziții, vine însă și o serie de responsabilități și de răspundere pentru faptele comise pe timpul mandatului, respectiv răspundere față de însăși persoana juridică ale cărei interese le-a reprezentat.
În primul rand, răspunderea care poate fi angajată administratorului este cea contractuală, având în vedere acordul de voințe care a fost exprimat în forma unui contract.
Obligațiile care trebuie îndeplinite în timpul executării unui contract sunt prevăzute chiar în cuprinsul acestuia, însă pot exista situații în care este depsașită sfera acestora de acțiune, urmând a se angaja un alt tip de răspundere, cea penală.
Codul Penal cuprinde o sancțiune aplicabilă administratorilor în prevederile art. 242, astfel: (1)Pricinuirea de pagube unei persoane, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Când fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârşită de administratorul judiciar, de lichidatorul averii debitorului sau de un reprezentant sau prepus al acestora, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
(3)Faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) săvârşite în scopul de a dobândi un folos patrimonial se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(4)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Situația premisă pentru existența acestei infracțiuni constă în preexistența unui raport juridic de administrare sau conservare, raport stabilit în acest caz intre administratorul societății și societatea în sine.
Astfel, relațiile contractuale despre care aminteam anterior se încadrează în crearea unei situații premergătoare raportului infracțional.
Elementul material poate consta atât într-o acțiune, cât și într-o inacțiune prin care se lezează patrimoniul societății, drept urmare sfera de acțiuni/ inacțiuni care pot fi încadrate drept infracționale este destul de largă.
Pentru a fi constatată aceasta infracțiune este necesar să se fi produs o pagubă, pagubă ce poate fi determinată și nemijlocită.
Sancțiunea pentru această infracțiune variază astfel între pedeapsa amenzii și pedeapsa închisorii.
Avocat Diana Dulamă
