Legea care reglementează conceptul de unitate protejată autorizată este Legea nr. 448 / 6 decembrie 2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Persoanele cu handicap sunt acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficiențelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale și/sau asociate, le împiedică total sau le limitează accesul cu șanse egale la viața societății, necesitând măsuri de protecție în sprijinul integrării și incluziunii sociale.
Angajarea persoanei cu handicap în muncă se realizează în următoarele forme:
- pe piaţa liberă a muncii;
- la domiciliu;
- în forme protejate.
➡ Formele protejate de angajare în muncă sunt:
- loc de muncă protejat;
- unitate protejată autorizată.
🟥 Definiție și condiții de înființare
Conform Legii 448/2006, o unitate protejată autorizată este o entitate de drept public sau privat, cu gestiune proprie, în cadrul căreia sunt angajate minimum 3 persoane cu handicap, care reprezintă cel puțin 30% din numărul total al angajaților, iar timpul de lucru cumulat al acestora reprezintă cel puțin 50% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaților; tot unitate protejată autorizată este și orice formă de organizare, potrivit legii, aleasă pentru desfășurarea unei activități economice de către o persoană fizică deținătoare a unui certificat de încadrare în grad de handicap.
Prin urmare, primele condiții sunt:
- Entitatea trebuie să aibă cel puțin 3 salariați cu handicap;
- Numărul salariaților cu handicap trebuie să reprezinte cel puțin 30% din numărul total al angajaților;
- Timpul de lucru cumulat al acestora reprezintă cel puțin 50% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaților – nu este suficient să fie încadrate persoane cu handicap cu program part time, daca există mai mulți salariați cu program full-time.
Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, putem trece la partea a doua, și anume autorizarea unităților protejate, intrucaât pentru a funcționa legal, este necesar ca ele să obțină o autorizație din partea Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții.
🟥 Condiții de autorizare:
În vederea autorizării ca unitate protejaăa, o enitate trebuie să îndeplineasca următoarele condiții:
➡ entitatea trebuie să fie, după caz:
- cu personalitate juridică și gestiune proprie, care are angajate minimum 3 persoane cu handicap/invalide gradul III, reprezentând cel puțin 30% din numărul total al angajaților, iar timpul de lucru cumulat al persoanelor cu handicap/invalide gradul III să reprezinte cel puțin 50% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaților;
- fără personalitate juridică, sub formă de secție, atelier sau altă structură cu gestiune proprie, din cadrul operatorilor economici, instituțiilor publice ori din cadrul organizațiilor neguvernamentale, care au angajate minimum 3 persoane cu handicap/invalide gradul III, reprezentând cel puțin 30% din totalul angajaților secției/atelierului/structurii respective, iar timpul de lucru cumulat al acestora reprezintă cel puțin 50% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaților secției, atelierului sau structurii;
- persoană fizică deținătoare a unui document care atestă încadrarea în grad de handicap/invaliditate gradul III, în situația în care:
(i)este autorizată în baza unei legi speciale să desfășoare activități independente, atat individual, cat si in una dintre formele de organizare ale profesiei respective, reglementate potrivit legii;
(ii)este persoană fizică autorizată;
(iii)este membru titular al unei întreprinderi individuale ori al unei întreprinderi familiale, organizate potrivit legii;
- produsele sau serviciile entității trebuie să fie realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate. Propria activitate a persoanei cu handicap, angajată în cadrul unității protejate autorizate, reprezintă ansamblul activitatilor realizate integral sau partial de persoana cu handicap/invalida gradul III, în scopul obținerii produsului comercializabil sau în scopul prestării serviciului.
In vederea autorizarii ca unitate protejata, dosarul se depune fie prin posta cu confirmare de primire, fie la sediul Autoritatii din municipiul Bucuresti, bd. G-ral Ghe. Magheru nr. 7, sau prin mijloace electronice, la adresa: contact@andpdca.gov.ro, si va cuprinde, dupa caz, urmatoarele documente:
☑ cerere pentru eliberarea autorizației;
☑ actele privind înființarea și organizarea entității, în termen de valabilitate, care pot fi: act constitutiv/statut din care să rezulte activitățile economice desfășurate, act normativ/regulament de organizare și funcționare;
☑ certificat de înregistrare în registrul comerțului sau certificat de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial întocmit de instanța de judecată;
☑ certificat constatator de bază, emis de oficiul registrului comerțului sau, în cazul organizațiilor neguvernamentale, extras din Registrul special al asociațiilor și fundațiilor;
☑ copie de pe cartea de identitate, autorizație/atestat/decizie/aviz de liberă practică, orice document care să ateste înscrierea într-o formă de organizare, pentru exercitarea profesiei în baza unei legi speciale;
☑ actul din care sa reiasa codul de inregistrare fiscala;
☑ un document justificativ din partea operatorului economic, instituției publice sau a organizației neguvernamentale, prin care se atestă înființarea unei secții, a unui atelier sau unei alte structuri în cadrul acestuia/acesteia;
☑ tabelul cu domeniul/domeniile de activitate și personalul angajat;
☑ raport per salariat din Registrul general de evidenta a salariatilor, extras cu maximum 3 zile lucratoare anterior datei de completare a cererii de autorizare, pentru fiecare persoana cu handicap/invalida gradul III;
☑ copii de pe documentele de încadrare în grad de handicap/invaliditate gradul III;
☑ declarația-angajament semnata de reprezentantul legal al unității protejate.
Analizarea cererii și a documentatiei depuse se realizează în termen de 30 de zile lucratoare de la data înregistrării cererii, de către structura de specialitate din cadrul Autorității. Personalul angajat în cadrul acestei structuri intocmeste o notă ce conține propunerea privind eliberarea autorizației sau respingerea cererii de autorizare, notă care se avizează de către conducătorul structurii de specialitate și de catre vicepresedintele Autorității.
În situația în care nota prevazutaă mai sus conține propunerea vizând eliberarea autorizației, presedintele Autorității emite ordinul privind eliberarea acesteia. În cazul in care prin nota se propune respingerea cererii de autorizare, aceasta va contine si indicarea expresa a motivelor de respingere.
Ordinul privind eliberarea autorizatiei sau respingerea cererii de autorizare se transmite solicitantului in maximum 10 zile lucratoare de la data emiterii lui, atat prin mijloace electronice pe adresa unitatii protejate, cat si prin posta, cu confirmare de primire. In cazul respingerii, ordinul va fi transmis insotit de nota mentionata mai sus.
🟥 ATENȚIE! Este foarte important de știut faptul că o unitate protejată autorizată are obligatția ca, pe durata de valabilitate a autorizației, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, să prezinte Autorității raportul de activitate pentru anul precedent. În cazul în care acest raport nu este prezentat, autorizația acordată va fi suspendată, iar pe perioada suspendării, unitatea nu va mai beneficia de facilitățile prevăzute de lege.
- Beneficii
Unitățile protejate autorizate beneficiază de următoarele drepturi:
☑ scutire de plata taxelor de autorizare la înființare și de reautorizare;
☑ scutire de plată a impozitului pe profit, cu condiția ca cel puțin 75% din fondul obținut prin scutire să fie reinvestit pentru restructurare sau pentru achiziționarea de echipamente tehnologice, mașini, utilaje, instalații de lucru și/sau amenajarea locurilor de muncă protejate, in condițiile prevăzute de Legea nr. 571/2003;
☑ alte drepturi acordate de autoritățile administrației publice locale finanțate din fondurile proprii.
Avocat Elena Manea