Avantajele debitorului care inițiază procedura de insolvență.
Minimalizarea riscurilor asociate procedurii de faliment.
Intrarea în insolvență este un moment dificil și important pentru o societate, deoarece aceasta poate risca intrarea în faliment, caz în care societatea va fi dizolvată. De aceea, este foarte important ca un debitor să fie conștient de situația sa financiară și să sesizeze momentul în care intervine incapacitatea de plată, și astfel să poată să limiteze efectele negative asupra business-ului.
Potrivit dispozitiilor legale deschiderea procedurii de insolvență poate fi realizată de către trei categorii de participanți la procedură și anume: debitorul, creditorul sau creditorii, după caz salariații și/sau lichidatorul în cadrul procedurii lichidării deschise în baza Legii nr. 31/1990.
Noua definiție a valorii prag în cazul cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulate de către debitor o regăsim în cuprinsul dispozițiilor art.5 pct.72 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă (”Legea nr.85/2014”) potrivit caruia : ”valoarea-prag reprezintă cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă. Valoarea-prag este de 50.000 lei atât pentru creditori, cât şi pentru debitori, inclusiv pentru cererile formulate de lichidatorul numit în procedura de lichidare prevăzută de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru creanţe de altă natură decât cele salariale, iar pentru salariaţi este de 6 salarii medii brute pe economie/salariat.”
În cazul procedurii de insolvență la inițiativa debitorului, un aspect important îl reprezintă în considerarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. 72 din Legea nr. 85/2014 modificat prin O.U.G. nr. 88/2018, cerinţa referitoare la cuantumul creanţelor bugetare mai mic de 50% din totalul declarat al creanţelor debitorului ce nu este aplicabilă pentru situația cererilor de deschidere a procedurii insolvenţei formulate de lichidatorul numit în procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 31/1990.
Este de menționat că, pe durata stării de alertă se suspendă dispozițiile referitoare la pragul maxim de 50% al creanțelor bugetare, în cazul cererii formulate de către debitor, o condiție imperativă potrivit dispozițiilor generale ale Legii insolvenței fără de care procedura insolvenței nu s-ar putea deschide.
De asemenea, chiar dacă regula generală aplicabilă debitorului aflat în stare de insolvenţă este obligația să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor Legii nr.85/2014, în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă, pe durata stării de alertă deschiderea procedurii insolvenței la cerere debitorilor este o opțiune. Astfel, debitorul aflat în stare de insolvenţă sau care ajunge în stare de insolvenţă va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus prevederilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, fără a avea însă obligaţia de a introduce această cerere.
În anumite circumstanțe, putem spune totuși că atunci când debitorul alege varianta intrării în insolvență, acesta se bucură de o serie de avantaje, dar și câteva inconveniente.
Principalul avantaj îl reprezintă desigur protecția debitorului împotriva pretențiilor creditorilor pe durata procedurii insolvenței – de la data deschiderii procedurii insolvenței se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția căilor de atac declanșate de debitor.
Totodată, actiunile introduse de către administratorul judiciar ori de către lichidator în vederea recuperării creanțelor debitorului sunt scutite de plata taxei de timbru iar procedura de încetare a contractelor în derulare este simplificată.
Alte avantajele care vin odata cu acceptarea cererii de intrare în insolvență ar putea fi și eliminarea riscului executării silite, blocarea în anumite situații a penalităților de întârziere, debitorul insolvent are șansa de a se redresa, aplicând un plan de reorganizare impus de instanță sau acceptat de comun acord etc.
Cu toate acestea, debitorul care inițiază deschiderea procedurii de insolvență se va confrunta și cu o serie de dezavantaje: restricții în situația în care va dori să participe la anumite licitații publice, nu va mai putea să își declare starea de insolvență timp de 5 ani, etc. În plus, planul de reorganizare nu poate depăși 3 ani, ceea ce înseamnă că debitorul are la dispoziție o perioadă limitată de timp pentru a-și redobândi echilibrul financiar.
Nu trebuie ignorate nici remediile de prevenire a procedurii de insolvență reglementate tot de Legea nr.85/2014, lege care prevede pentru societățile care se confruntă cu dificultăți financiare și care nu se află încă în stare de insolvență două proceduri preventive: (i) concordatul preventiv și (ii) mandatul ad-hoc. Important de știut faptul că ambele proceduri implică intervenția instanței.
Mandatul ad-hoc are ca scop ajungerea la o întelegere între debitor și unul sau mai mulți dintre creditorii sai, salvarea debitorului și păstrarea locurilor de munca. Mandatul ad-hoc este, conform definiției legale, o procedură confidențială, declanșată la cererea debitorului în dificultate financiară, prin care un mandatar ad-hoc, desemnat de instanță, negociază cu creditorii în scopul realizarii unei întelegeri între unul sau mai mulți dintre aceștia și debitor, în vederea depășirii stării de dificultate în care se află.
Este vorba de o procedura de negociere prin intermediul unui specialist în însolvență care poate genera un contract între debitor, pe de o parte, și principalii creditori, pe de altă parte, care să regleze creanțele anterioare și să pună ordine în creanțele curente și în perspectivele debitorului, forma, conținutul și rezultatele acestui contract fiind nelimitate.
În schimb, concordatul preventiv este chiar un contract care se încheie între debitorul aflat în incapacitatea de a-și plăti datoriile și creditorii săi care dețin minimum două treimi din cuantumul creanțelor pe care debitorul le acceptă și le recunoaște. Prin acest contract, debitorul propune un plan pentru a-și redresa societatea și, în același timp, pentru a acoperi creanțele creditorilor.
Însă, atragem atenția că această procedură de prevenire a insolvenței nu poate fi aplicată în cazul debitorilor care au mai beneficiat de un concordat preventiv în ultimii trei ani și care a eșuat, fie se află deja în faliment sau sunt condamnați pentru fapte economice .
Exista însă și remedii ce pot să elimine iminența unui faliment, prin implementarea unor soluții rapide fundamentate pe o disciplină contractuală și financiară, astfel incât să se adapteze noii conjuncturi economice.
Avocat Alexandra Florescu
