Aleksandr Sergheevici Pușkin nr. 8, sector 1, București, C.P. 011996
(+4) 0745 007 311

Confiscarea bunurilor

Confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii

Consideraţii generale

         Măsura confiscării bunurilor se aplică în mod complementar sancţiunilor principale dispuse de organele de control ale autorităţilor, în anumite condiţii deosebite, care pot rezulta fie din normă generală care dispune cu privire la regimul juridic al contravenţiilor, respectiv OG 2/2001, fie din legi speciale.

În principal, în procedura de cercetare şi constatare a săvârşirii unei fapte contravenţionale, persoana autorizată cu aplicarea sancţiunii principale este împuternicită şi pentru aplicarea măsurilor complementare, atunci când se impun. Scopul general al confiscării de bunuri este acela de prevenţie, corijare a comportamentului ilicit şi sancţionare prin educare a conduitei comerciale a unui contravenient.

În practică, simpla aplicare a unei amenzi contravenţionale nu şi-a găsit, de cele mai multe ori eficientă, astfel că în funcţie de gravitatea faptei contravenţionale, precum şi de gradul de periculozitate, aplicarea acestei măsuri complementare asupra bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii apare ca o măsură practică ce sancţionează contravenientul prin suferirea unei pagube materiale superioare valorii amenzii aplicate, după caz.

Modul de aplicare a confiscării este abordat lapidar în cuprinsul art. 5 alin. (6) şi (7) şi în capitolul III din O.G. nr. 2/2001 de unde rezultă că bunurile identificate de organul de control al autorităţii, ce urmează a fi supuse confiscării, trebuie să fie în mod necesar evidenţiate într-un proces verbal şi se vor lua în privinţa lor toate măsurile necesare de conservare şi păstrare, despre care se vor face menţiuni în actul sanctionator. În cazuri speciale, acolo unde se impune distrugerea bunurilor din motive de potenţial pericol, se va face această menţiune în procesul verbal de constatare.

Atunci când bunurile ce fac obiect al confiscării aparţin unei alte persoane decât cea a contravenientului, legiuitorul stabileşte în art. 24 alin. (3) din OG 2/2001 obligaţia agentului constatator de a stabili cine este proprietarul bunurilor confiscate şi dacă acestea aparţin unei alte persoane decât contravenientul, în procesul-verbal se vor menţiona, dacă este posibil, datele de identificare ale proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibilă. Procesul verbal se comunică şi acesteia, având posibilitatea de a contesta actul sanctionator, însă numai în ceea ce priveşte măsura impusă asupra bunurilor sale. Plângere împotriva măsurii amenzii poate face exclusiv contravenientul.

Calitatea procesuală activă în cele două cazuri de mai sus este justificată de pagubă materială pe care o suferă fiecare dintre părţi. Aşa fiind, amenda pe care o achită contravenientul crează un prejudiciu direct în patrimoniul său, iar măsura confiscării face ca terţul proprietar al bunurilor să sufere o diminuare a patrimoniului propriu, drept urmare niciuna dintre cele două părţi neputând contesta procesul verbal pentru valori ce nu le sunt imputate în mod direct.

Competenţa în aplicarea sancţiunii

Competenţa aplicării acestei sancţiuni revine autorităţilor desemnate prin actele normative care sancţionează faptele contravenţionale, prin agenţii constatatori:

–           reprezentanţi ai ANPC conform O.G. nr. 21/1992 privind sancţionarea faptelor din domeniul protecţiei consumatorului;

–           funcţionari din aparatul de specialitate al primarului, de organele Direcţiei generale antifraudă fiscală, de organele controlului financiar şi de personalul Poliţiei Române, Jandarmeriei Române şi Poliţiei de Frontieră Române, conform Legii nr. 12/1992;

 

Caracterul ope legis al confiscării

Atât din interpretarea dispoziţiilor care prevăd sancţiunea complementară a confiscării, cât şi din practica instanţelor de judecată, observăm faptul că aceasta se aplică ope legis în cazul în care agentul constatator aplică o sancţiune principală, indiferent care este aceasta, dacă există bunuri destinate, folosite sau rezultate din contravenţie.

Astfel, se consideră că aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a confiscării derivă din simpla constatare a contraventiei, aplicarea acesteia fiind obligatorie, dacă în legea specială nu se prevede altfel, fără intervenţia unei instanţe de judecată.

Caracterul ope legis al confiscării produce efecte în plan procesual, deoarece s-a apreciat în jurisprudenţă că instanţa poate da efect doar reindividualizarii sancţiunii principale, iar nu şi reindividualizarii sancţiunii complementare a confiscării. Totuşi care ar fi efectele principiului proporţionalităţii în privinţa sancţiunii complementare a confiscării?

Am putea afirma că principiul proporţionalităţii se aplică doar în cazul aplicării celorlalte sancţiuni complementare prevăzute în art. 5 alin. (3) din Ordonanţă nr. 2/2001:

  1. b) suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului său a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi; c) închiderea unităţii; d) blocarea contului bancar; e) suspendarea activităţii agentului economic; f) retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv; g) desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială. Aşadar, aplicarea uneia sau mai multora dintre aceste sancţiuni complementare se va realiza în funcţie de natura şi gravitatea faptei.

La această concluzie ajungem în urma interpretării prevederilor art. 24 alin. (1) din Ordonanţă nr. 2/2001, care stipulează: „Persoana împuternicită să aplice sancţiunea dispune şi confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii.”

Apare evident, astfel, că nu rămâne la aprecierea agentului constatator aplicarea acestei sancţiuni complementare în cazul în care pentru săvârşirea faptei contravenţionale au fost destinate, folosite bunuri sau în urma săvârşirii acestei fapte au rezultat bunuri. Mai mult, legiuitorul chiar a reglementat ipoteza în care nu se mai găsesc aceste bunuri, în această situaţie fiind obligat contraveninetul la plata contravalorii acestora.

Este important să precizăm că există prevederi exprese în diferite legi speciale privind confiscarea veniturilor ilicite obţinute ca urmare a săvârşirii faptei contravenţionale.

Cu titlu de exemplu, următoarele acte impun confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate în urma contraventiei, precum şi a veniturilor obţinute:

–           art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată;

–           art. 61 alin. (1) din Ordonanţă 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată;

–           art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscal, republicată;

–           art. 14 alin. (1) litera e din O.U.G. 12/2006.

Totuși CJUE a stabilit că statele au dreptul de a stabili sancțiuni, însă atunci când utilizeazî această competență sunt obligate să se conformeze legislatiei comunitare și principiului proporționalității în virtutea căruia măsurile administrative și sancțiunile stabilite nu trebuie să depășească ceea ce este strict necesar pentru a atinge obiectivele urmărite, iar procedurile de control nu trebuie să fie însoțite de o sancțiune care să fie disproporționată față de gravitatea încălcării astfel încât să constituie un obstacol al libertăților conferite de Tratatul Comunităților Europene.[1]

Caracterul suspensiv al plângerii contravenţionale

  1. 2/2001 prevede în mod expres prin art. 32 alin. (3) caracterul suspensiv al plângerii contravenţionale în ceea ce priveşte măsura contestată, arătând în mod explicit faptul că pentru contravenient se va suspenda măsura amenzii dacă acesta este reclamantul în faţa instanţei, iar pentru cazul în care proprietarul bunurilor este altul decât persoana petentului contravenient, plângerea va suspenda executarea numai în ceea ce priveşte bunurile.

În cazul admiterii unei plângeri înaintate împotriva măsurii confiscării, se vor restitui de îndată bunurile sau contravaloarea acestora, în măsura în care nu mai este posibilă restituirea lor în natură.

[1] Florin MIHĂIȚĂ, „Drept contravențional.Aspecte privind măsura complementară a confiscării mijlocului de transport prevăzută de O.U.G. nr. 12/2006”.  http://www.forumuljudecatorilor.ro/wp-content/uploads/Art-12-forumul-judecatorilor-nr-3-2009.pdf

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *