În contextul provocărilor globale create de pandemie, una din măsurile impuse de necesitatea distanțării sociale, a fost posibilitatea de a munci de la distanță.
Chiar dacă beneficiile aduse de telemuncă sunt incontestabile, nu putem trece cu vederea implicațiile fiscale pe care le poate avea plecarea telesalariaților (salariații care își desfășoară activitatea folosind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor) în afara țării și desfășurarea activității într-una sau mai multe țări, în ceea ce privește impozitul pe venit, contribuțiile sociale, riscul de sediu permanent și securitatea în muncă.
Referitor la impozitul pe venit, atunci când activitatea este desfășurată în străinătate, trebuie analizat în primul rând dacă există o convenție încheiată pentru evitarea dublei impuneri.
De asemenea, prezența unui angajat în afara țării poate genera un risc de sediu permanent pentru angajator. Deși, în principiu, activitatea de telemuncă în sine nu generează automat un sediu permanent pentru companie, există riscul generării acestuia în cazul în care compania solicită în mod expres angajatului să utilizeze o locație specifică pentru a desfășura activitate sau atunci când o persoană încheie contracte în numele companiei într-un alt stat decât statul de rezidență al acesteia.
În ceea ce privește contribuțiile sociale, raportat la nivelul Uniunii Europene, acestea nu pot fi plătite în două sau mai multe state membre simultan, angajatorul trebuind să efectueze o analiză separată pentru a stabili dacă, în funcție de situația fiecărui salariat aflat în telemuncă în străinătate, contribuțiile sociale ajung să fie datorate în alt stat decât cel de origine.
În acest sens, un nou acord european prevede noi reglementări cu privire la sistemul de securitate socială ce se va aplica doar în cazul telesalariaților.
Conform noului acord, limita de referință de 25% cu privire la perioada de timp din totalul de activitate al angajatului aplicabilă la acest moment pentru a stabili unde se datorează contribuțiile, se mărește la 50%.
Prin urmare, angajații și angajatorii vor avea posibilitatea de a opta pentru menținerea în sistemul de securitate socială din țara în care angajatorul este înregistrat atunci când angajații lucrează în regim de telemuncă din țara de reședință, pentru o perioadă de timp mai mică de 50% din totalul activității.
Pentru a beneficia de prevederile Acordului, angajatorul trebuie să transmită o solicitare autorităților din țara de înregistrare a acestuia, pentru eliberarea formularului A1. Iar cum Acordul nu acoperă solicitările retroactive, solicitarea de eliberare a formularului A1 trebuie efectuată în avans, cu excepția unor situații specifice.
Formularul A1 confirmă faptul că angajatul își achită contribuțiile sociale în altă țară din UE, dacă este detașat sau lucrează în mai multe țări în același timp.
Acordul va intra în vigoare la 1 iulie 2023 pentru acele țări care vor semna acordul până la acel moment sau după 1 iulie 2023, pentru acele tări care vor adera la Acord dupa această dată.
Avocat Ana Maria Nistor