Răspunderea transportatorului pentru pierderea și avarierea marfii

În Codul civil român regăsim reglementat prototipul contractului de transport, modelul juridic complet care, pentru a fi operaţional, are neapărată nevoie să fie completat de legea specială privitoare la un mod de transport şi la un obiect de transport. În general, răspunderea transportatorului în transportul intern de marfă pe şosele este reglementată în principal de Codul Civil, Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere şi Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (Convenţia CMR).

Desigur, exista numeroase uzanţe naţionale şi internaţionale în materia raspunderii transportatorului pentru mărfurile avariate sau chiar pierdute, însă specificul răspunderii diferă în raport de obiectul convenției. Astfel, întâlnim o serie de tipuri de contracte de transport de bunuri – rutier, feroviar, aerian, fluvial ori maritim, dar şi contract de transport persoane şi bagaje – rutier, feroviar, aerian, fluvial ori maritim, însă un contract de transport pur şi simplu, de sine stătător nu vom întâlni niciodată.

Art. 1958 alin. (1) C. civ. reglementează domeniul de aplicare al dispozițiilor Codului civil în materia contractului de transport, acestea aplicându-se tuturor modurilor de transport, în măsura în care nu se dispune altfel prin legi speciale sau nu sunt aplicabile practici statornice între părți ori uzanțe.

În jurisprudența națională, regăsim numeroase particularităţile ale raspunderii transportatorilor conform contractului de transport, fie derogările de la principiul modificării convenţiei numai prin acordul părţilor, fie prin regulile speciale de limitare ori de agravare a răspunderii.

O importanță deosebită în privința răspunderii trasportatorului o reprezintă reglementarea din art.1984 din Codul Civil unde regăsim instituită răspunderea transportatorului pentru pierderea totală sau parțială a bunurilor ori pentru alterarea sau deteriorarea lor pe timpul transportului.

Din acelasi articol se desprinde si o alta idee, si anume, răspunderea transportatorului (cărăușului) nu poate fi limitata sau exclusă decât in cazuri expres prevăzute de lege, rsăspunzand pentru prejudiciile  cauzate prin întârzierea ajungerii la destinație, excepție făcând cazul fortuit.

Deci, de la regula instituită prin art.1984 Cod Civil, există excepţia menţionată la art. 1959 alin. 1 din acelaşi cod, excepţie potrivit căreia transportatorul nu poate exclude sau limita răspunderea sa decât în cazurile prevăzute de lege. Codul civil cuprinde prevederi clare cu privire la modurile în care se repară prejudiciul produs de transportator, aceste moduri sunt în funcţie de întinderea daunei (în caz de pierdere sau avariere) şi dacă la predarea bunurilor spre transport a fost declarată o valoare sau nu a acestora.

Respectiv, potrivit art. 1985 Codul Civil, în caz de pierdere a bunurilor, transportatorul va trebui să acopere valoarea reală a bunurilor pierdute sau a părţilor pierdute din bunurile transportate. În caz de alterare sau deteriorare a bunurilor, transportatorul va acoperi scăderea lor de valoare. Prin valoarea reală a bunurilor se înţelege valoarea bunurilor la locul şi momentul predării.

Mai departe, potrivit art. 1986 Codul Civil prezintă situația în care preţul transportului este achitat anterior efectuării transportului, caz în care transportatorul trebuie să restituie, de asemenea, preţul transportului, al serviciilor accesorii şi cheltuielile transportului, proporţional, după caz, cu valoarea bunurilor pierdute sau cu diminuarea valorii cauzate de alterarea ori deteriorarea acestora. Regula o reprezintă plata preţului transportului după descărcare, astfel, putem pretinde că preţul transportului se diminuează proporţional cu paguba produsă.

Potrivit art. 1987 din Codul, Civil, în cazul în care, la momentul predării bunului în vederea transportului, se declară valoarea acestuia, despăgubirea datorată de transportator se calculează în raport cu acea valoare. In această situație legea instituie și o excepţie, mai exact, dacă valoarea reală a bunului de la locul şi momentul predării este mai mică, despăgubirea se calculează în raport cu această din urmă valoare.

De asemenea, prin art. 1989 Codul Civil este limitată despăgubirea datorată de transportator, respectiv aceasta nu poate depăşi cuantumul stabilit prin legea specială. Si in această sitație legiuitorul a prevazut o exceptie, potrivit art. 1990, dacă transportatorul a acţionat cu intenţie sau culpă gravă, acesta datorează despăgubiri, fără limitările sau exonerarea de răspundere prevăzute la art. 1.987 – 1.989 in Codul Civil.

Transportatorul va răspunde şi pentru paguba cauzată prin neefectuarea transportului sau prin depăşirea termenului de transport. Această prevedere legală poate constitui temeiul juridic în baza căruia se poate solicita transportatorului care nu s-a prezentat la încărcare plata diferenţei de preţ pe care beneficiarul serviciului de transport ar trebui să o achite altui transportator pentru prestarea respectivului serviciu de transport.

O situație des întâlnită în prezent, cea a transportului succesiv sau combinat – aici situația este diferită, astfel,  acţiunea în răspundere se poate exercita împotriva transportatorului care a încheiat contractul de transport sau împotriva ultimului transportator.

Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere constituie cadrul general pentru organizarea și efectuarea transporturilor rutiere de mărfuri și persoane pe teritoriul României, precum și a activităților conexe acestora, în condiții de siguranță și calitate, iar în plus, actul normativ creează cadrul legal general pentru aplicare directă a prevederilor unor Regulamente (CE) în materie.

În schimb, Convenţia CMR prevede ca şi în cazul Codului civil, obligaţia transportatorului de restituire a preţului transportului, a taxelor vamale şi celorlalte cheltuieli ivite cu ocazia transportului mărfii, în totalitate în caz de pierdere totală şi proporţional în caz de pierdere parţială. Tot în cuprinsul Convenţiei CMR regăsim și faptul că transportatorul nu datorează alte daune-interese pentru pierderea mărfii transportate, iar, în caz de întârziere, dacă persoana în drept face dovada că din această întârziere a rezultat un prejudiciu, transportatorul este ţinut să plătească daune care nu pot depăşi preţul transportului.

Avocat Alexandra Florescu

Leave A Comment